Cozonac cu nuca- varianta II
Ingrediente: Un kg faina de patiserie, 8 galbenusuri, un ou (pentru uns), 300 g zahar tos, 200 g unt, 8 linguri de ulei, 500 ml lapte dulce, 50 g drojdie de bere, coaja rasa de la o lamaie, o lingurita de sare. Pentru umplutura: 500 g nuca macinata, coaja rasa de la o lamaie, o esenta de rom, o esenta de vanilie, 8 albusuri, 200 g zahar tos. Facultativ: 100 g stafide sau 100 g rahat.
Mod de preparare: Drojdia se amesteca mai intai cu o lingura de zahar, pana se lichefiaza, se adauga putin lapte caldut, se presara faina, apoi se lasa la dospit.
Jumatate din cantitatea de lapte, clocotit, se toarna peste 250 g faina, amestecandu-se cu o lingura de lemn, sa nu se formeze cocoloase.
Plamadeala se pune apoi in restul de faina, framantand putin cate putin si, cand e aproape toata faina incoporata, se adauga galbenusurile (frecate inainte cu putin ulei, ca o maioneza), restul de lapte (racorit), sarea si drojdia crescuta, dupa care se continua incorporarea fainii.
Acum se adauga untul topit si uleiul ramas, precum si coaja rasa de lamaie, framantandu-se inca un sfert de ora. Se acopera si se lasa la crescut intr-un loc cald.
Pentru umplutura, se bat albusurile spuma, impreuna cu zaharul. Se incorporeaza apoi nucile macinate si aromele. Facultativ, in umplutura se mai pot adauga stafide si/sau rahat taiat marunt.
Se intind foile, se umplu si se ruleaza la fel ca la oricare alta reteta de cozonac umplut. Se lasa un sfert de ora la crescut, in tavi, apoi cozonacii se ung cu un ou batut, se presara zahar tos si se pun in cuptorul fierbinte, pentru o ora, la foc potrivit.
Se intoarce tava dupa primele 30 de minute, pentru ca sa se rumeneasca uniform.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comenturi